Sărbătoarea de Paște |
|
…este un moment important pentru a fi petrecut cu familia și prietenii apropiați și o ocazie minunată de a-i aduna la masă, dar și de a crea o atmosferă festivă și primitoare în casa ta (cei răutăcioși ar adăuga și că astfel se duce pe apa sâmbetei un an de terapie). Decorarea mesei de Paște creează o atmosferă festivă și adaugă o notă de frumusețe și eleganță. Sărbătorile de Paște reprezintă mult mai mult decât atât la nivel spiritual, însă ne dă o stare de bine să fim înconjurați de lucruri frumoase. Nu e greu să alegi câteva frunze din curte sau din bucătărie, câteva fire de trifoi, de leuștean și multe coji de ceapă sau să faci un decor central de masă. Ce ne vine greu este să ieșim din tumultul cotidian și stresul acumulat si să ne oprim pentru câteva clipe, pentru a ne reconecta la momentul prezent. Toate aceste pregătiri nu înseamnă nimic dacă nu devenim conștienți și recunoscători de prezența celorlalți în viața noastră, dacă nu ne așează „acasă” acolo unde este locul sufletului. Orice sărbătoare are rolul să ne trezească și să revenim la cine suntem cu adevărat, la timpul prezent, la suflet, la pace, la iubire. Este o tradiție pe care încercăm să o ținem vie. |
|
|
|
Iată câteva sfaturi și sugestii de decorare a mesei de Paște |
|
Așadar, decorarea mesei de Paște poate fi o experiență plăcută, relaxantă, creativă și distractivă. Adăugarea de flori proaspete poate îmbunătăți cu ușurință aspectul mesei și poate crea o atmosferă plină de viață. Există într-adevăr multe opțiuni diferite pentru decorarea mesei de Paște, însă încercați să păstrați totul simplu și elegant.
Vă dorim un Paște cu bucurie și pace! |
Iata intrebarea pe care o primim cel mai des: „Cum rezista florile mai mult timp? “. De aceea, ne-am gandit ca este momentul ca floristii nostri sa impartaseasca cu voi cateva secrete, rapide si simple, pentru a prelungi durata de rezistenta a florilor taiate.
Cel mai des cumparatorii deleaga vina pe factorii externi, precum conditiile meteo extreme (prea cald, prea frig) sau calitatea florilor achizitionate de la vanzator. Desi este adevarat ca aceste doua exemple influenteaza durata timpului in care o floare se ofileste, experienta ne-a invatat ca modul in care florile sunt tratate dupa cumparare este esential in rezistenta lor.
- Primul pas, pregatirea vasului. Este foarte important ca vasul in care vor fi asezate florile sa fie curat. Acesta trebuie sa fie spalat foarte bine cu apa calda si detergent pentru a inlatura bacteriile si particulele de praf.
- Nu aseza florile cu tot cu ambalaj, legate cu funda sau alte accesorii, deoarece acestea le sugruma. Lasa-le sa „respire”!
- Cozile florilor trebuie taiate aproximativ 2 centimetri, inainte de a fi asezate in vas. Taierea se va face oblica, respectand un unghi de aproximativ 45 grade. Nu va speriati, taierea unei flori nu se vrea a fi un test din geometria clasei a 7-a. Mult mai important este instrumentul pe care il folositi: cutitul sau foarfeca trebuie sa fie ascutite, pentru a nu strivi codita florii. Nu rupeti cozile, deoarece veti altera capacitatea lor de a se hidrata. In primele ore de la asezarea in vaza cu cozile taiate, florile isi trag cea mai mare cantitate de apa, fiind esentiala – ca si in cazul oamenilor- pentru a rezista cat mai mult.
- Taierea coditelor trebuie efectuata prin scufundarea florilor in apa. Unul din motivele pentru care florile se ofilesc mai repede este contactul cu aerul. Pentru a evita ca asta să se întâmple, taie cozile florilor atunci când sunt scufundate în apă sau ținându-le sub un jet de apă.
- Nicio frunza nu trebuie sa atinga apa in care stau florile, deoarece frunzele sunt purtatoare de bacterii si in acest fel se accelereaza ofilirea florii. Indepartati frunzele din partea inferioara a tulpinii. Pentru siguranta, folositi mai putina apa in vas, cu mentiunea ca florile trebuie sa fie verificate mai des pentru a nu ramane fara apa. Credeti-ne pe cuvant, uneori florile absorb multa apa.
- Schimbati apa din vas la doua zile. In acest fel, se evita perpetuarea bacteriilor si florile, acestea se pot hidrata corect, in continuare. Mai mult, odata cu schimbarea apei, recomandam din nou sectionarea tulpinii.
- Mentineti o temperatura optima in camera in care stau florile. In camera frigorifica, florile stau la o temperatura optima de 7-10 grade Celsius. Sigur, nu ne asteptam sa le creati un ambient nici de 17-18 grade, insa daca evitati pozitionarea vasului cu flori langa calorifer (iarna) sau langa ferestra (vara, cand soarele este foarte puternic), florile voastre vor rezista mai mult timp.
- Camera trebuie sa fie aerisita in fiecare zi pentru ca florile sa se mentina cat mai proaspete. De asemenea trebuie sa se evite sa se fumeze, sa se gateasca, sau sa fie folosite lotiuni chimice in preajma lor. Fiecare
- O baie cu apa rece poate revigora florile care si-au inclinat capul si par a se ofili, desi v-a fost garantata prospetimea lor. Scufundati-le in apa rece timp de minim 30 de minute, iar apoi repetati procedeul taierii cozilor. Odata reasezate in vaza cu apa proaspata, florile vor recapata tonusul.
- Atentie in ce combinatie asezati florile in vaza! Florile trebuie asezate in vase in functie de tipul lor de flori. Sunt unele flori precum zambilele, care elimina o anumita seva ce sunt daunatoare pentru alte flori. De exemplu niciodata nu combinam trandafiri cu zambile; sau trandafiri albi cu trandafiri colorati deoarece trandafirii albi pot trage din pigmentul celorlalti trandafiri si altfel culorile se pot schimba, dar nu intr-un mod foarte placut.
- Când mergi la cumpărături, florile să fie ultimul lucru de pe listă pe care îl cumperi. Schimbarea de temperatură și lipsa apei nu le sunt deloc benefice, deci, cu cât le duci mai repede acasă și le așezi în apă, cu atât mai bine.
Bonus enRose: un pliculet de conservant face minuni in extinderea duratei de viata a florilor voastre! De aceea, va recomandam sa cereti intotdeauna floristului de la care achizitionati florile, un plic de conservant pentru buchetul vostru.
Buchetele enRose vin insotite de o brosura cu sfaturi de ingrijire a florilor si cu un pliculet de conservant/ hrana pentru flori.
Cei cu animale de companie s-au întrebat care sunt cele mai bune plante pentru prietenii lor blănoși. Cel mai bine este să alegem niște plante pet friendly, pentru a ne proteja animăluțele, de aceea ne-am gândit să alcătuim un top 7 plante pet friendly al celor mai adecvate plante pentru câini și pisici.
Cu toții ne dorim să avem o casa cât mai frumoasă, iar metodă din ce în ce mai populară, mai ales de la debutul pandemiei, este de a înfrumuseța spațiul interior cu cât mai multe plante. Dar ce ne facem când deja avem câțiva prieteni păroși în casă?
Pentru animăluțele noastre curioase, o gustare dintr-o plantă poate fi toxică (se poate ajunge chiar de intervenții medicale). Din acest motiv, trebuie să ne alegem cu grijă plantele de interior. Fie că avem câini, pisici, hamsteri, sau chiar cai, toți trebuie sa fie feriți de posibili dăunători.
Iată câteva din plantele noastre pet friendly preferate, pe care le-am clasat într-un Top 7:
1. Feriga
Frumoasa ferigă se află, de asemenea, la capătul inferior al spectrului de întreținere, deoarece necesită îngrășământ o dată la fiecare două luni. Pisicuța ta poate să lovească feriga cât vrea ea, iar cățelul tău poate chiar să o muște. Această plantă este sigură pentru pisici și câini și una dintre plantele pet friendly preferate de clienții noștri.
2. Palmierul Chamaedorea
Putem sa îl punem pe o noptieră sau un birou care nu este prea aproape de o fereastră, deoarece acest palmier are nevoie doar de câteva ore de lumină indirectă pe zi. În plus, te poate duce cu gândul la acea vacanță exotică la care tot visăm.
3. Hypoestes phyllostachya
Această plantă superbă poate crește până la trei metri înălțime în habitatul său natural din Madagascar. Cu toate acestea, într-un vas din interiorul casei tale, planta cu frunze pătate ajunge până la numai aproximativ 25 centimetri înălțime. Mai este denumită și Polka Dot Plant.
4. Orhidee
Puține plante oferă un aer la fel de elegant ca o orhidee. Din fericire, puteți adăuga una în casa voastră fără a reprezenta o amenințare pentru căței. Se dezvoltă cel mai bine în lumină parțială/ indirectă. Ca udare, recomandăm udarea cu apa o dată pe săptămână în timpul iernii și de două ori pe săptămână în lunile mai calde.
5. Palmierul Areca
Doriți să vă uimiți oaspeții în timp ce vă protejați și animalele de companie? Dacă răspunsul este da, Palmierul Areca Premium este soluția perfectă! Cunoscut și sub numele de palmier fluture, crește până la un metru și jumătate înălțime și are frunze mari și îndrăznețe. Va deveni un punct focal în orice cameră pe care alegi să o înnobilezi prin prezența sa.
6. Marantha
…sau Planta care se roagă este completarea listei noastre de plante sigure pentru pisici și câini. Cu frunzele sale atrăgătoare și culori elegante, este greu să dăm vina pe animăluț dacă vor gustă puțin din ea. Veste bună este că ei nu vor păți nimic dacă vor mușca din ea.
7. Pachira aquatica
Arborele Pachira este nativ din Africa centrală. Acolo el crește lângă mlaștini și ajunge la aproximativ 18 metri înălțime. Produce niște fructe extrem de asemănătoare castanelelor. este o planta durabilă, adaptându-se ușor la diverse condiții… și este de asemenea o plantă pet friendly. Să vă mai spunem că este supranumită și planta banilor sau Arborele norocos?
enRose oferă servicii de peisagistică, pentru terase, balcoane, grădini interioare și spații de birouri. Se poate asigura mentenanța acasă sau la birou. Pentru detalii și oferte personalizate, adresați-vă consultanților noștri la telefon 0799.950.999 sau pe email la office@enrose.ro
Mai multe detalii despre serviciile de amenajare și mentenanță plante
Vă dezvăluim taine din lumea fascinantă a florilor, iar anemonele, prin delicatețea și gingășia lor, sunt cu adevărat unele dintre cele mai apreciate flori din întreaga lume.
Botanică
“Anemone” este un gen de plante care cuprinde aproximativ 120 de specii de flori, din familia Ranunculaceae. Așadar, sunt înrudite și cu Ranunculus, mai ales dacă urmărim structura tubulară a tulpinii.
Anemonele mai sunt numite “flori de vânt”, iar denumirea își are originea în limba greacă (ánemos – vânt). De asemenea, apariția anemonelor se spune că aduce primele adieri de vânt de primăvară – iar noi le considerăm una dintre cele mai frumoase flori de primăvară!
Pentru că nu înfloresc niciodată mai devreme de 15 martie și nici după 10 mai, perioada limită în care cade Paștele, mai este numită și floarea Paștelui (ne referim aici la florile plantate în grădină sau la cele
care cresc în mod natural).
Toate florile din specia anemone sunt originare din regiunile montane din jurul Mării Meditenane. Desigur, ele sunt crescute și în serele din Olanda, de unde provin anemonele pe care noi le folosim în buchete și
aranjamentele florale.
Paletă cromatică
Ca paletă cromatică, le întâlnim în varianta de alb, roșu, lila. mov, fuchsia, magenta, chiar și galben. Miezul lor este de un blumarin inchis, deseori confundat cu negru (dar culoarea neagră nu există în natură). Cele albe cu miezul închis sunt denumite într-un mod sugestiv Anemone Panda. Simpatic, nu-i așa?
Legende
Există multe legende în jurul acestor flori delicate. Se spune că florile de anemone au puteri protectoare, fiind considerate o barieră împotriva gândurilor și dorințelor malefice și a spiritelor rele.
Una dintre legende spune că anemonele reprezintă lacrimile Afroditei. Anemona este simbolul tinereții, frumuseții, dragostei, dar poate fi asociată și cu suferința cauzată de pierderea acestora.
Florile de anemone au inspirat foarte mulți artiști în picturile lor. Cu siguranță ați auzit de celebrele anemone ale lui Ștefan Luchian.
Disponibilitate
Chiar dacă le vedeți în multe dintre buchetele noastre, aceste flori iubite au o sezonalitate aparte. Anemonele sunt disponibile din a doua jumătate a lunii septembrie până la finalul lunii mai, cu putin noroc
chiar și în iunie. Așa că dacă ai nunta în lunile iunie-iulie-august, vom găsi cu siguranță alte flori spectaculoase pentru buchetul tău de mireasă, cum ar fi bujorii.
Floristică
Anemonele au o “viață în vază” (vase life) de 5-7 zile maxim, sunt niste flori foarte delicate, mai ales pentru că au o tulpină tubulară și fragilă. Ar trebui să le punem în puțină apă rece și proaspătă (3cm)
pentru ca tulpina să nu putrezească mai repede dacă stă în apă multă. De asemenea, recomandăm schimbarea apei zilnic și cozile taiate câte 2 cm. În cazul acestor flori, tulpina poate fi tăiată și drept. În funcție de gradul de înflorire al anemonelor, putem folosi substanța de înfloriredoar în cazul în care ne dorim acest lucru (de exemplu, când au sosit îmbobocite de de la depozitul de flori).
Pentru o ușurință mai mare de înfigere în burete puteți face o gaură cu tija altei flori (de exemplu a unui trandafir) și înfiptă tija anemonei cu precizie în locul astfel creat. O sârmă cu grosimea de 0.8 mm în interiorul tulpinii îi va mări rezistența.
Atunci când lucrăm cu anemonele în buchetele de mireasă, le dispunem deasupra celorlate flori deoarece având petalele atât de fragile s-ar strivi între celelalte flori. Plus că au valoare de “flori vedetă” și vor potența șarmul buchetului.
Anemonele – unele dintre cele mai iubite flori, după cum frumos am povestit și mai sus, vor rămâne mult timp reprezentantele eleganței și purității.
Aranjamente și buchete enRose cu „Anemonele – unele dintre cele mai iubite flori”:
Buchet de mireasă cu anemone Marvellous – enRose
Aranjament floral de masă Songs of Freedom – enRose
Garoafele albe sau bej simbolizează inocența și norocul, de aceea sunt dăruite pentru a exprima o iubire pură față de cineva.
Dacă iubești plantele și vrei să aduci un pic de viață în decorul casei tale, iată un top cu plante naturale ușor de întreținut acasă…sau la birou.
Plantele naturale pentru apartament sau grădină sunt o sursă excelentă de îmbunătățire a calității aerului, reducerea poluării fonice, având în același timp o utilitate decorativă de excepție. Multe însă necesită o îngrijire laborioasă, însă timpul nu este atât de generos. Mai mult, anumite plante sunt deosebit de sensibile și au nevoie de o documentare serioasă în prealabil.
Există însă plante naturale de mărimi mici și mijlocii, croite perfect pe stilul de viață contemporan, atât de dinamic.
-
Schefflera – Arborele Umbrelă
Cu origini în îndepărtata Polinezie, această plantă de apartament Schefflera – Arborele Umbrelă se menține veșnic verde, spun fanii săi. Chiar și poziționată în locuri întunecoase, Schefflera își menține frumusețea, fiind o plantă de decor excelentă pentru interior. Numele său popular provine de la forma frunzelor sale palmate ce seamă cu …o umbrelă.
2. Scindapsus Trebi
Plantă naturală argintie Scindapsus Trebi mai este cunoscută ca Satin pothos sau Epripremnum. Genul Scindapsus cuprinde mai multe varietăți de plante decorative prin frunze. Silver pothos se remarcă prin frunzele argintii în formă de inimă și creștere curgătoare. Este o plantă foarte ușor de întreținut, ideală pentru începători în ale horticulturii.
3. Dafin natural Laurus Nobilis
Învingătorii Greciei antice îl purtau pe cap cu mândrie: este vorba de acest dafin natural Laurus Nobilis. Limba latină i-a consemnat întrebuințarea răspândită întâi la greci, apoi la romani, în tot imperiul. Frunzele acestei plante naturale se foloseau pentru cununa așezată pe capul învingătorilor la diverse jocuri sau în războaie.
4. Sansevieria Green – Limba soacrei
Englezii au denumit-o snake plant, deoarece frunzele sale lungi înguste, de culoare verde intens, seamană cu unele reptilele. Are o reputație foarte bună atât în plant decorativ, dar și pentru îmbunătățirea calității aerului din încăpere. Această plantă este originară de zona tropicelor Africii de Vest, reușind să se adapteze foarte bine și la climatul continental.
5. Crassula – Arborele de jad
Sudul Africii este zona care ne-a dăruit această plantă naturală Crassula – Arborele de jad. Cunoscută în popor drept copacul banilor, Crassula este un mic arbust cu frunze dense, cărnoase, sub forma de stea. Unii consideră că este aducător de noroc și prosperitate și îl utilizează în amenajarea Feng Shui a locuințe.
Truc enRose: Unele studii au demonstrat că plantele reacționează la vibrațiile produse de muzică; astfel, sunt mai degrabă iubitoare de muzica clasică, cu precădere cea barocă, care este prin definiție armonioasă. Mai mult, vorbele frumoase adresate lor zilnic s-ar putea să fie îngrășământul minune de care au nevoie…un lucru benefic și pentru noi!
Ultimele săptămâni ne-au făcut să ne reconsiderăm viețile și modul în care ne raportam la tot ceea ce aveam. S-a creat un bun prilej de a apăsa butonul de restart și de a schimba tot ce nu am avut curajul sau imboldul de a face înainte.
Cum ar fi să trăim mai sustenabil, fără a irosi resursele materiale și non-materiale pe care le avem? Cum ar fi să dăruim mai mult și să ne aplecăm atenția spre cele ce sunt cu adevărat bucuria sufletului nostru? Avem acum această șansă!
V-am încurajat mereu să vă transformați visurile în realitate, mai ales acea zi memorabilă a cununiei – un moment deosebit în viețile fiecăruia; un moment plin de fericire autentică, îndelung așteptat și imaginat.
De multe ori, acest moment își modifică sensul și devine o goană după a avea; cât mai mult, cât mai apropiat de ce au avut ceilalți, cât mai mare și mai înțesat cu lucruri. Din nefericire, aceasta este calea care îi îndepărtează pe miri de a fi. A fi fericiți, relaxați, aproape de fiecare invitat, și lista poate continua.
Ce nu am îndrăznit să vă spunem întotdeauna a fost acest lucru: puteți să creați un eveniment superb, orientându-vă spre ceea ce este mai aproape de esența voastră. Știm că de multe ori nu doriți sute de persoane alături de voi.
Știm că nu vreți să supărați pe nimeni și vreți să le dăruiți celor dragi tot ce este mai bun. Aceste lucruri se pot realiza cu mai puține resurse irosite, dublând nunta voastră și de o altă înseamnătate: atenția față de ceea ce ne înconjoară.
Vă propunem câteva moduri în care puteți să aveți o nuntă magnifică, printr-o abordare sustenabilă. Da, se poate!
1. Alegerea unor ținute închiriate, vintage sau purtate anterior, în detrimentul ținutelor noi. Sunt haine pe care le purtați o singură dată și vor reprezenta un cost semnificativ, fără a fi, de fapt, o investiție pe termen lung.
Vă puteți orienta spre site-uri, grupuri online sau magazine care au colecții impresionante de haine purtate anterior – uneori poți găsi adevărate comori stilistice.
Dacă e nevoie, ținutele pot fi modificate la croitor – iată încă un mod de a te bucura mai mult de rochia de mireasă sau costumul de mire – observând și minuțiozitatea cu care se lucrează modificările. Parcă e mai frumos să vezi procesul creației decât să primești totul de-a gata, nu? Iată încă o cale spre o nuntă fără risipă!
2. Optează pentru materiale din țesături naturale – vei încuraja producția hainelor de calitate, care rezistă mult mai mult în timp. Nu veți fi nevoiți să aruncați un lucru, după câteva spălări. Hainele de ocazie ale bunicii sau ale mamei arată impecabil și acum, nu-i așa?
3. Florile sunt un element cheie al decorului de nuntă – și nu o spunem doar noi :) Te încurajăm să sprijini producătorii locali și să optezi pentru flori care se pot achiziționa de aici și care sunt, desigur, în sezon.
Îți vom răspunde cu drag la orice întrebare despre acest aspect (deși știi și tu că bujori în luna octombrie nu se găsesc în grădinile noastre).
Designul este cel care va face diferența, prin creativitate și inventivitate, astfel încât să fie în acord cu tendințele internaționale de design floral. Buchetul, lumânările și aranjamentele tale de masă sau arcada vor arăta la fel de spectaculos și cu flori de sezon. Nu exista flori urâte, ci doar modul în care sunt lucrate.
În plus, riscul ca florile pe care vi le doreați să nu fie disponibile (din motive de transport sau furnizor extern) sunt minime.
4. Gestionarea mâncării – probabil că este sursa cea mai mare de risipă din cadrul unei nunți.
De aceea, puteți gândi un meniu mai… slim – gândiți-vă câte feluri de mâncare se aruncă (cei mai mulți invitați nu mănâncă mai mult de două feluri).
Puteți opta pentru un bufet suedez sau pentru intercalarea acestuia cu alte feluri principale de mâncare, decât să puneți la dispoziție 4 feluri principale.
În cazul în care vă doriți o altă variantă, puteți discuta cu restaurantul pentru a dona mâncarea rămasă (neatinsă) către un adăpost social sau persoane care trăiesc în condiții vulnerabile.
Un ONG vă poate ajuta în acest sens și veți avea fericirea de a ști că alături de voi s-au bucurat și cei mai neajutorați dintre semenii noștri.
Alternativa poate fi să dăruiți fiecărui invitat care dorește mâncarea la pachet (doggy bag) – asigurați astfel, 2 zile de mâncare pentru mai multe persoane. Sună bine, nu-i asa?
Orice mic pas pe care îl veți face va aduce o mică contribuție la bucuria altora, așa încât, vă dorim să puneți în practică tot ceea ce vă propuneți! Dacă aveți nevoie de sprijin, suntem aici pentru a vă contura povestea nunții voastre :)
Galbenul dă senzația de căldură, calmând psihonevrozele. Psihologii îl recomandă ca nuanță ce combate efectele depresiei și ale stresului.
Știați că:
– lumina și culorile au efecte diferite asupra afectivității oamenilor?
– culorile activează prin intermediul retinei terminațiile nervoase și influențeaza starea de spirit?
Galbenul este considerat culoarea pozitivă prin excelență, fiind cel mai aproape de lumină pură și strălucire. Combate starea depresiva și indică o serie de calități: stăpânirea de sine, simțul onoarei, optimismul și dragostea de viață. Este ideal în oboseala mintală, stres sau chiar și în probleme digestive.
El dă senzația de căldură, calmând psihonevrozele. Energia culorii galben ne ajută să gândim mai clar și ne poate stimula interesul și curiozitatea. Este folosit în cromoterapie pentru a îndeparta stările de stres și depresie.
Celebrul pictor olandez Vincent van Gogh va rămâne mereu legat de această culoare solară, pe care a folosit-o aproape obsesiv în picturile sale. Probleme sale psihice și variațiile mari ale stării sale de spirit l-au făcut pe Van Gogh să aleagă instinctiv galbenul pentru a se liniști. Remarcabil este faptul că în crizele sale de furie, Van Gogh folosea roșul, o culoare plină de însemnătate. Foarte puține dintre operele sale includ roșul, însă ele sunt o mărturie a modului în care mintea se raporta la nuanțe și creație.
Galbenul – antidot sau factor de stimulare mentală?
Diversele nuanțe ale acestei culori primare au efecte variate asupra ochiului uman. Spre exemplu, un galben puternic reprezintă cea mai obositoare culoare pentru retină. Acest lucru se întâmplă din cauza stimulării prea mari a ochiului, provocând iritatea retinei. Psihologii au remarcat că bebelușii nu reacționează foarte bine la o nuanță puternică de galben: într-o cameră vopsită asltfel, cei mici plâng și sunt mai agitați, în timp ce adulții își pierd mai ușor răbdarea.
Pe de altă parte, două dintre efectele pozitive ale culorii sunt dezvoltarea puterii de concentrare și stimularea activității creierului. Folosit în cantități reduse, el creează o senzație de căldură, foarte plăcută. Este recomandat în design-ul interior pentru a reduce impactul sezonului rece. O cameră vopsită predominant în galben va induce sentimentul că în interior este mai cald.
Simbolismul galbenului este legat de veselie, lumină, creativitate și o atitudine laxă în privința vieții. Practic, un dolce far niente redat cromatic. Desigur, tradițiile culturale au asociat culoarea galbenă – în special cea intensă – cu gelozia sau duplicitatea, în timp ce galbenul pal exprima bucuria.
În natură, galbenul este asociat cu venirea primăverii, întrucât primele flori ale sezonului cald, precum și primii arbuști înfloriți, sunt galbeni. Lalele, narcise, zambile, mimoze sau frezii – iată cele mai cunoscute vestitoare ale primăverii regăsite și în nuanțe de galben. Simbolizează fără doar și poate o renaștere bruscă a naturii, care aduce multă bucurie, chiar și în zilele ploioase și reci ale începutului de primăvară.
Propunerea enRose:
„Dacă se întâmpla să fie certaţi, era de ajuns să trimită sau să primească o creangă de liliac, pentru ca, fără cuvinte şi fără explicaţii, o despărţire de câteva zile să ia dintr-o dată sfârşit. Liliacul era pentru amândoi o superstiţie, care îi dezarma, care îi ajuta să se regăsească.” Mihail Sebastian
Mult așteptat după iarna îndelungată, liliacul încântă simțirurile cu parfumul său suav. Cine ar putea ghici că arbustul fragil, golit de frunze, aduce an de an, odată cu explozia de verde a copacilor, flori albe, roz sau lila, pline de parfum? Este o minune a naturii, cântată în poeme și adulată de scriitori.
Liliacul alb este o alternativă excelentă la trandafiri sau alte flori mai cunoscute, atât datorită frumuseții sale, cât și al simbolismului său. Cultivat în serele olandeze, liliacul alb a devenit un element superb în buchete realizate în culori pastel, alături de alte flori rare, precum anemonele și gingașul ranunculus. Poate arăta excepțional și într-o compoziție florală dominată de o cromatică în nuanțe puternice (precum movul sau fucshia).
Despre liliac
Tradiția spune că liliacul este un puternic simbol al iubirii adevărate, care se dăruiește pe sine pentru fericirea celui drag. Răspândit pe Bătrânul continent odată cu sfârșitul secolului al 16-lea, liliacul este una dintre cele mai îndrăgite flori ale primăverii.
Liliacul este considerat a fi o mărturie a încrederii în persoana iubită. Bărbații o foloseau în trecut pentru a-și declara intenția de logodnă. Rezistența sa ca arbust și înflorirea sa în plin anotimp cald semnifică o legătură spirituală ce renaște mereu. Întocmai ca dragostea ce nu cade.