Ioana și Cătălin
În această vară am luat parte la organizarea nunții prietenilor noștri dragi, Ioana și Cătălin, cu care ne cunoșteam de ceva timp înainte de eveniment. Am avut marea plăcere să realizăm împreună o nuntă frumoasă. Fiind prietenă bună cu Ioana, nici nu se punea problema ca altcineva să îi fie alături la organizarea și conceperea decorului în ziua cea mare. Am așteptat cu mult entuziasm momentul acesta, încă de când m-a anunțat oficial că se va căsători.
Am primit de curând pozele de la nunta lor și ne-am amintit cu drag fiecare detaliu și fiecare strop de fericire de pe fețele mirilor. Și pentru că sunt atât de apropiată de Ioana, am putut să îi simt emoția, care s-a transmis și la mine. Ne-am propus să fim de ajutor atât fizic, cât și moral pentru ca fiecare moment să fie trăit cu intensitate, fără ca stresul și neliniștea să o acapareze.
În ceea ce privește decorul și aranjamentele florale, credem că am reușit să realizăm ceva frumos, și știm că Ioana și Cătălin au fost mulțumiți de ceea ce a ieșit. De la buchete, lumânări, până la aranjamentele de masă și decorarea photo corner-ului, toate au fost realizate prin prisma personalității celor doi. Suntem întotdeauna atenți la pasiunile mirilor noștri, de aceea, în cazul Ioanei, știam că iubește levănțica, atât pentru parfum, dar și pentru blânda culoare lila. Din acest motiv, și-a dorit foarte mult ca acest element să se regăsească în aranjamentele florale, dar în special în buchetul ei de cununie. Am realizat astfel unul dintre cele mai speciale buchete din portofoliul nostru, pentru care ne-am inspirat din întinsele câmpii cu lavanda din sudul Franței. Și pentru că mirii noștri nu lasă nimic la voia întâmplării, și-au petrecut luna de miere în Provence, acea regiune a Franței recunoscută pentru peisajul mirific și lanurile de levănțică.
Noi spunem că am reușit să creăm o atmosferă elegantă și romantică, care a completat întreg evenimentul, lucru pe care ni l-au mărturisit mirii, însă prin faptul că am fost și noi printre invitați, am putut să avem certitudinea că totul a ieșit superb. Nunta a avut loc la Hotel Domenii Residence, unde terasa este punctul de atractie. Florile colorate, cerul senin si atmosfera vesela au contribuit la completarea decorului pentru nunta acestei perechi minunate.
Credit foto: Alin Dobrin.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!