Nuntă cu stil: Tendințe 2015
Care sunt noile tendințe în materie de nunți? Ne-am pus și noi aceeași întrebare încă de la finalul anului trecut, deoarece vrem să venim cu idei proaspete pentru sezonul 2015.
Fiecare nuntă se caracterizează printr-o notă personalizată și, folosindu-se de mici detalii din viața lor, mirii doresc să croiască o poveste unică, o imagine care să le reprezinte povestea de cuplu. De la invitații personalizate la o tematică mai aparte, totul ține de creativitatea cu care este gândit evenimentul. Ne-au atras atenția câteva detalii despre stilurile în vogă anul acesta, cromatică și design floral pe care vrem să le împărtășim cu voi.
Nunțile „arhitecturale” caracterizate printr-un concept minimalist, dar puternic atrag prin îmbinarea ingenioasă a elementelor simple, cum ar fi structurile metalice sau lemnoase cu flori delicate. Scenariul ar putea fi pus în scenă într-o grădină sau într-un spațiu indoor, ideea este să ofere o experiență florală deplină. Este nevoie de cunoașterea teoriei de design în general și a unor tehnici speciale de design floral, la care se adaugă calitatea ridicată a florilor folosite. Se pot face schițe, demonstrații pentru a transmite cât mai bine ceea ce a gândit designerul floral. Scopul este de a transforma orice spațiu ca și cum a fost invadat de natură.
Nunțile “English garden” sunt printre cele mai dorite de către mirese, cu un stil care adoptă acel aer vintage, dar totuși chic, care te duce cu gândul la ceaiul dansant și prospețimea din grădină. Decorul este creat în armonie cu natura, relaxant, jovial. Dacă mesele au blaturi frumoase din lemn se poate renunța la fețele de masă, optând mai degrabă pentru niște șervete atent alese și asortate. Aranjamentele florale clasice din centrul mesei sunt și ele înlocuite cu aranjamente mai lejere, care abundă în flori și elemente vegetative deopotrivă. Dacă ne referim la cromatică, alegem între culorile pastel sau cele vibrante, care să facă parte din poveste.
Un alt stil care reapare în tendințe este cel romantic, ușor elegant, cu detalii luxury. Miresele care aleg acest stil își doresc mai mult culori pastel, o combinație de roz pudrat, ivoire, peach, vernil., sau aranjamente în culori puternice, precum fuchsia. Decorul va fi de această dată mai sofisticat, cu mese rotunde și scaune chiavari aurii sau transparente, folosindu-se formele geometrice în amenajarea locației. Aranjamentele florale vor fi acum mai atent alese, ținându-se cont de formă și compoziție. Structurile inovative par să atragă din ce în ce mai mult, însă și aranjamentele clasice, înalte sau la baza mesei, în formă sferică, sunt la fel de solicitate de către miri.
Cât despre flori, în topul preferințelor mireselor rămân bujorii, trandafirii, hortensia, ranunculus sau daliile. Fie că vorbim despre un decor floral pentru o petrecere în grădină, mai colorat și mai plin de viață, sau un decor mai elegant, în culori mai deschise, se pot folosi combinații inedite din florile preferate de miri, alese desigur și în funcție de sezon. Totodată, se folosește tot mai mult verdeața, precum eucaliptul, iedera, menta, frunze de magnolia, în special pentru nunțile în stil English garden.
Cel mai important element floral din ziua nunții rămâne buchetul miresei. Oricare ar fi tematica, cromatica sau stilul preluat în organizarea unei nunți, buchetul trebuie să fie asortat și armonios, să rezoneze cu mireasa și cu rochia purtată. Și în acest an se merge pe ideea unui buchet mai lejer, cu un aspect de “proaspăt cules din grădină”, realizat din flori colorate, cu accente verzi, la care se adaugă și elemente care să dea textură buchetului, precum zmeură sau căpșuni necoapte. Pe de altă parte, sunt mirese care, deși apreciază un stil mai nonconformist, își doresc acel buchet clasic, în culori pastel, realizat într-o formă compactă. Florile se țes armonios, aducând o notă de eleganță ținutei.
Pentru a afla mai multe despre cum poți îmbina preferințele tale cu tendințele internaționale în materie de design de eveniment, apelează cu încredere la echipa enRose. Pornind de la consultant, design și regie de eveniment, ajung să implementeze întregul concept pentru a te simți ca un invitat de seamă la propria ta nuntă.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!