Nunta în alb și verde – între eleganță clasică și rețetă de succes
Paleta simplă alb cu verde, în diferite proporții, este alegerea pe care o fac cele mai multe cupluri pentru nunta lor. Îi înțelegem: pentru cei care își doresc un eveniment clasic, tradițional, nunta în alb și verde reprezintă alegerea naturală, de la sine înțeleasă. Tradiția puternică și simbolistica albului rochiei de mireasă este extinsă în tot designul evenimentului. Alteori, mirii își doresc o atmosferă elegantă, romantică, sau una minimalistă, caz în care albul este de asemenea potrivit.
Mai mult de atât, nunțile regale care au ocupat mult spațiu mediatic în ultimii ani au păstrat tradiția cromaticii alb cu verde, întărind și mai mult imaginea nunții de basm în această paletă.
Totuși, deși la prima vedere alegerea aceasta nu prezintă dezavantaje, realitatea este ceva mai nuanțată. Orice cuplu îndrăgostit își dorește o nuntă memorabilă. De obicei, mirii au în vedere și un decor pe măsură, care să contribuie la crearea atmosferei unice. Nu vor ca evenimentul lor să fie pentru invitați “încă o nuntă”, la fel ca toate celelalte.
Ce se întâmplă însă atunci când îți dai seama că nunta pe care o visezi arată la fel ca marea majoritate a nunților din țară? Cum găsești calea de mijloc între personalizat și tradițional? Echilibrul optim între clasic și deosebit?
Dacă te afli în fața unei astfel de dileme, îți putem oferi câteva soluții.
Joacă-te cu compoziția florală
Florile cele mai des folosite în decorul de nuntă sunt bujorii, trandafirii, hortensiile, minirozele și lisianthusul. Alte flori foarte îndrăgite sunt lăcrămioarele, lalelele, ranunculus, anemonele si daliile. În mod obișnuit, aranjamentele florale, dar și buchetele și restul decorului, conțin mixuri armonioase din aceste specii foarte uzuale.
Tu poți însă aduce o notă de unicitate decorului tău floral prin compoziția aleasă. Una dintre opțiuni ar fi să te orientezi către flori sau verdeață mai rar întâlnite. Pentru un aer de noblețe și distincție, poți pune accentul unui aranjament de masă pe câteva orhidee curgătoare. Pentru o atmosferă mai exotică, poți alege anthurium alb, precum și frunze de monstera și de strelizia în locul tonurilor gri verzui de eucalipt.
Te poți orienta și către plante verzi aromatice, suculente, iarba de pampas, sau, de ce nu, chiar cactuși! Mușchiul stabilizat, precum și frunzele si plantele uscate și stabilizate pot fi și ele o prezență ieșită din comun. Nu trece cu vederea nici posibilitatea de a crea volumetrii moderne, contemporane, cu ajutorul ramurilor de magnolie, coryllus sau salix.
O altă variantă ar fi alegerea unei specii care să predomine în decorul floral sau al unui mix format din foarte puține specii care să se pună în valoare una pe cealaltă. Decorul uneia dintre cele mai interesante nunți pe care le-am realizat anul trecut s-a bazat pe o singură specie de flori: calele albe. Rezultatul a fost unul senzațional!
Caută un design deosebit
Designul aranjamentelor florale depinde în mare măsură și de forma florilor utilizate. Majoritatea florilor și frunzelor se integrează ușor în aranjamentele și buchetele clasice, cu formă rotundă și compactă, sauvage sau curgătoare.
Dacă ești însă dispusă să experimentezi, îți propunem să iei în considerare folosirea unor crenguțe sau a unor plante înalte, cu cozi lungi, cum ar fi iarba de pampas, gladiolele, delphinium sau orhideea dendrobium. De asemenea, forma deosebită a anthuriumului se pretează și ea la crearea unor volumetrii interesante. În plus, anthurium a revenit puternic în trend de anul trecut.
Încearcă un aranjament structural
O altă modalitate de a crea un design deosebit pentru nunta în alb și verde este alegerea unor aranjamente structurale.
Aranjamentele florale de masă uzuale se realizează la baza mesei sau pe suporturi înalte. Cu toate acestea, forma și designul aranjamentelor nu diferă prea mult, în sensul ca același tip de aranjament se poate realiza și la baza mesei și la înălțime.
Dacă însă optați pentru un design structural, aveți șansa de a încerca aranjamente florale cu totul speciale. Florile pot fi montate nu doar în burete, ci în eprubete care le asigura hidratarea. Astfel ele pot fi prinse de structură dând naștere unor compoziții foarte interesante.
Structurile folosite pot fi în forme geometrice bine definite, cum ar fi cercurile cu picior sau pe suport rectangular, dar și structuri realizate special de designeri noștri pentru aranjamentele voastre. Materialele utilizate pot fi neconvenționale, cu tentă urbană: cadre și tije metalice, sârme, plase, materiale textile și altele.
Nu te sfii să adaugi câte o pată de culoare discretă
Știm că la prima vedere ideea acestea contravine întregului concept de nuntă în alb și verde. Totuși, există unele culori care, folosite atent și cu parcimonie, pot conferi o senzație de volum sau o textură mai deosebită decorului. Ele nu ies în evidență într-atât încât să te scoată din atmosferă. Dimpotrivă, oferă o contrapondere care pune mai bine în valoare florile pe care îți dorești să cadă accentul compozițional.
Acest rol poate fi îndeplinit de exemplu de fire de astilbe roz foarte pal. De câteva miniroze galbene inserate într-un aranjament de dimensiuni mari. De albastrul stins al unor ciulini de eryngium sau de cel azuriu al oxypetalumului. Nuanțele pastelate și cele foarte apropiate de alb sunt foarte des întâlnite la multe specii de flori. Așadar, vei avea o mulțime de opțiuni la dispoziție.
Creează un fundal care să pună în valoare cromatica alb cu verde
Dacă îți dorești ca decorul tău floral alb cu verde să nu treacă neobservat, este posibil ca uneori să ai nevoie și de niște mici artificii în decorul general al sălii.
Cum albul este culoarea nunților prin definiție, ajungem deseori în localuri în care totul în jur este alb. Pereții sau pânza cortului, fețele de masă care ajung până în pământ, scaunele, draperiile… Pentru ca aranjamentele florale să fie vizibile, trebuie găsite uneori soluții care să ofere un contrast cromatic și să atragă atenția invitaților la ceea ce se întâmplă pe masă. (și nu, nu ne referim la mâncare).
Uneori salvarea o reprezintă niște fețe de masă suplimentare sau niște traverse care să ofere un fundal contrastant. Acestea funcționează foarte bine și în cazul în care culoarea lor este una neutră. Griurile și nuanțele naturale care trimit la lemn sau la teracotă nu vor strica dinamica alb-verde.
Auriul, argintiul, texturile metalizate sau antichizate pot intra și ele în calcul pentru nunta în alb și verde. În acest sens, puteți apela la un suport pentru aranjamentele florale care să fie mai vizibil. De exemplu, un terariu, un sfeșnic auriu cu personalitate, o cupă mai înaltă în nuanțe de cupru antichizat. De asemenea, decorul tacâmurilor și al veselei joacă un rol important.
Îmbogățește decorul cu elemente suplimentare, în completarea aranjamentelor must-have de pe mese
Aranjamentele florale de pe mese reprezintă doar un minim necesar pentru decorul evenimentului. Acest minim poate fi suficient, dacă ați ales niște aranjamente florale atractive și interesante și dacă nunta este una mică, relaxată, într-un spațiu intim.
Aveți însă o nuntă mai mare, într-un spațiu mai larg și relativ formal, și optați pentru această schemă cromatică clasică? Atunci există riscul ca evenimentul vostru să nu aibă nicio identitate vizuală și să îi lipsească nota personală.
De aceea vă încurajăm să vă aventurați dincolo de minimul obligatoriu și să adăugați alte elemente de decor care să anime spațiul și cheful de petrecere.
Pentru început, acordați atenție ansamblurilor de întâmpinare. Nu lăsați stingher șevaletul pe care așezați schema cu așezarea la mese, ci încercați să îl integrați într-o poveste mai lungă. Puteți începe cu aleea care duce la intrarea în local. Pe ea puteți plasa felinare aprinse, indicatoare, litere volumetrice, baloane sau alte elemente.
Interiorul sălii va beneficia enorm dacă veți alege să decorați și tavanul. Un decor suspendat atractiv va surprinde și va fi memorabil, chiar dacă pentru decorul meselor ați ales cea mai simplă formulă: câteva flori albe repartizate într-un mix de vaze minimaliste. Puteți alege cercuri suspendate pe orizontală sau pe verticală, ghirlande, candelabre florale sau alte structuri originale. Orice variantă poate fi exploatată astfel încât să creem ceva unic.
Arcadele cu decor floral pentru ceremonie și ansamblurile pentru photocorner sunt alegeri foarte populare. Acestea pot fi plasate atât în interior, cât și în aer liber, iar, la nevoie, pot fi și mutate pe parcursul evenimentului.
Nunta în alb și verde cu tematică personalizată
Obișnuim să recomandăm mirilor pe care îi ajutăm să își organizeze nunta alegerea unei tematici pentru eveniment. Dacă cromatica ta se rezumă la alb cu verde, un concept de eveniment bazat pe o tematică e cu cu atât mai important. Tematica personalizată aduce în orice condiții o notă de autenticitate evenimentului. Ea te va ajuta să te diferențiezi mai bine atunci când identitatea vizuală cromatică a nunții este una atât de comună.
Atenție totuși: acest truc nu va funcționa la fel de bine dacă alegeți o temă doar de dragul de a avea una. Alegeți ceva ce are o semnificație reală pentru voi. O temă potrivită cu personalitatea voastră și cu atmosfera pe care v-o doriți este o rețetă sigură pentru succes!
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!